talk to be quoted

I was reading the latest issue of the Communication World magazine issued by the International Association of Business Communicators (IABC) and I was struck by the following paragraph of an article* talking about how companies can rediscover their human side by embracing social media:

"Take a quick look at the content your company puts out. Would you send it to your closest friends? Would you use those words in a social situation to describe what you do? Chances are that you wouldn't. So how can you expect your champions, those who make positive recommendations about you company, to use your materials to strengthen their case when they buzz about you? Chances are they won't."

Indeed, looking around at especially how large corporations communicate, chances are you won't quote their materials when talking about them. Never. So here's a great opportunity for everyone to reconsider the way they communicate through their "corporate" materials. Especially now that many companies have started seeing their Facebook pages more trafficked that their own corporate websites, it's time to admit people prefer to be talked to as if they were your friends, rather than some unknown customers (to be read as strangers).

*"The return of the hyper-social organization" by Francois Gossieaux and Ed Moran

Omul care nu are nevoie de cuvinte pe Facebook

Raed Arafat nu va avea niciodată nevoie de un specialist în PR. Și nici de cineva care să-i facă mententanță pe pagina de Facebook.


M-am alăturat de curând celor aproape 1500 de prieteni, cu ghilimele mai mari sau mai mici, de pe pagina de Facebook a lui Raed Arafat. Am constatat la un scroll rapid prin ultimele luni de activitate de pe pagina lui principală (”wall”) că acest om nu a scris niciodată nimic acolo, exceptând vreo două răspunsuri scurte. Și totuși, pagina era plină de mesaje și mai dinamică decât multe alte pagini atent întreținute de titulari (sau de PR-ul lor). Toți prietenii lui Raed, în proporție covârșitoare doar admiratori ca și mine, îi lăsau mesaje de mulțumire, apreciere și încurajare, și își dădeau ”like”-uri între ei. 


Mi-am dat seama imediat că Raed Arafat nici nu are nevoie să scrie. Faptele lui vorbesc atât de tare de la sine, încât citind mesajele admiratorilor îți dai seama că dialogul e foarte viu, dar e un ping-pong între fapte (Arafat) și vorbele de apreciere ale celor care i-au cerut prietenia în mediul virtual.


În liceu am făcut voluntariat pentru prima dată în viața mea pentru a aduna donații de la concitadinii mei din Reghin în scopul de a achiziționa o salvare pentru SMURD, pe vremea aceea în faza de proiect județean. De atunci Raed Arafat e pentru mine un model de profesionalism, dedicare, pasiune și consecvență. Acum, el este și omul care nu are nevoie de vorbe pe Facebook.

mistakes big brands do

When you have mighty marketing budgets and specialists like the big brands do, their mistakes are more unforgivable than others'. Here are a few examples from my recent experience.

NIVEA. They changed the composition of one of their products, the Fresh Natural stick deodorant, which consequently changed its behavior. The product's differentiators - that it was becoming liquid when applied on the skin and that it had no aluminium in composition - were gone. But they kept the name and packaging identical, misleading me into buying it once more. But only once more. They were selling me a painted crow saying it's still a parrot. My sister and my cousin called me soon to ask me what happened to the product I had once convinced them to buy and which they adopted instantly as their favorite all-time deodorant. I received the same reaction from my cosmetician, one year after the deodorant had changed its composition. We all stopped buying it, of course. I wonder if the move brought Nivea more money, but for me it was a big disappointment and an infringement of the common (marketing) sense.

KLM. I once tried to claim some miles back from a flight they missed recording. I was using Chrome as a browser. The table I had to fill in could only be seen in Explorer, I noticed. But there was no message there saying that I must use Explorer for an optimal view of the page. Quite unexpected from a company that earns so much from its website.

When you invest in the recall rate of your brand, be aware that mistakes will be recalled along with your brand. These two examples happened well in the past, but I will probably always recall them. 

dincolo de inna / beyond inna

Mă delectam mai devreme cu comentariile postate pe pagina de Facebook a Decât o Revistă, la solicitarea acestora de a o descrie pe Inna într-un cuvânt. În cateva ore s-au adunat 102 comentarii, iar plaja de răspunsuri se întinde de la ”sinistru” la ”kitch” și ”produsul (cu varianta scursura) societății în care trăim”.

Dar un răspuns ("Inna e România") îmi confirmă că și alții au început să gândească ce am gândit eu în urmă cu trei săptămâni când mă plimbam în minunatul orășel-satelit al Amsterdamului, Haarlem. Acolo am dat peste o gașcă de simpatici jurnaliști locali, cu care ne-am conversat timp de vreo 2 ceasuri. Când ne-au întrebat de unde suntem și le-am spus, reacția lor nu a fost ”Hagi, Ceaușescu, Nadia, Dracula și vampirii....” Identificatorul a fost, surpiză, Inna. ”Oh, Inna is from Romania, right?”, ”I guess” i-am răspuns, eu reușind să scap cu urechile tefere până atunci, ascultând doar radio Guerilla. Totuși, numele îmi suna vag cunoscut. ”Is she that famous?” m-am mirat eu cu voce tare. ”Oh, yes. She`s the next Lady Gaga.”

Așa că dacă începuseți să vă îngrijorați că scandalul brandului nostru de turism ne duce reputația de râpă, nu mai e cazul. Numele Inna este mai răsunător decât orice încearcă să comunice orice minister, și probabil mult mai eficient pompat financiar. Și dincolo de superficialitatea sau IQ-ul cântăreței, deocamdată mesajul ei este mai coerent și mai consecvent decât al ministerului turismului.

M-aș bucura ca brandul nostru de țară să fie împins din spate de cât mai multe inițiative private, chiar dacă nu sunt toate pe gustul nostru. De la stat nu cred că e cazul să mai așteptăm ceva. Pe când de la Inna - mai pot spera să facă un curs intensiv de engleză și unul de PR, pentru a învăța cum să se exprime în public fără să își piardă fanii sau să își atragă comentarii răutăcioase. Până la urmă, fata asta a captat mai multă atenție (favorabilă) de la publicul extern decât a reușit de-a lungul timpului brandul nostru de țară sau de turism. Poate în loc să o hulim pentru că nu ne place, mai bine ne-am gândi cum să ajutăm mai multe inițiative private să câștige mindshare peste hotare. Altfel, ne vom trezi curând asociați doar cu hoții, cerșetorii și alți asemenea "ambasadori" neoficiali de care e împânzită Europa.

branding as political strategy

I found it interesting to learn how branding, and more specifically naming, was used in the 18th century to position a sensitive political situation in a more digestible way for the people affected.

If you ever wondered who coined the "United Kingdom of Great Britain" name, it was James I, Mary Stuart's son, who propagated it "to reconcile Scotland to being annexed by England - and the English to being ruled by a Scot." Learning brought by Niall Ferguson through his book, "Empire: How Britain Made the Modern World." Great book, by the way!

what's in a name

As a meter of fact (sic!), while I was googling for this blog title, I noticed it had already been used massively. But almost exclusively as a grammar mistake. So there you go: good ideas often come out of (or as) mistakes. The hard part comes after: you need to notice them.

My blog title did not come out of a grammar mistake, but out of some connection my brain made while reading a book. The book is too good to be mentioned here in connection with my blog title, but I will definitely mention it later.

In the meantime, I promise to stay true to my blog positioning and be subjective. As a former journalist and journalism student, I learned the difference between "objective" and "subjective." Unfortunately, most of the Romanian press forgets its status and duty to treat facts objectively, losing their credibility. Even the big international titles often face such challenges. A blogger, by contrary, has this great opportunity to stay true to their declared subjectivity. The responsibility is now with those reading to filter out the truth. Just like extracting a good idea from a grammar mistake.

The future of the media? With news, objectivity and cost are directly proportional. To give a silly, yet suggestive example, checking facts from three sources is more expensive than checking from a single source. So if you want truth and objectivity in news, you need to pay for it, or it will be flushed down in the cost cutting process. Free news is the end of objectivity. Free news becomes no news. That's not something we see happening overnight (there will still be newspapers on the rack tomorrow morning). But publications have died and will continue to. I believe media is a public service and I find it normal to pay for online news just like we pay for public transportation.

But that's not for me to change now. I ended my job as a journalist 4 years ago. 2 weeks ago I also ended my job as a Europe marketing & communication manager within a multinational (there, as I represented the image of the company, I abstained myself from blogging). I am now a brand & communication strategist with brand consultancy firm Grapefruit whose fan I've been for almost 6 years. So I can eventually sing like Tom Petty would if he were in my place: "Yes, I am free, free blogging..."